10 lucruri care mă bucură

Posted by Vlad | Posted in , , , , , | Posted on 6/11/2011 02:52:00 PM

Ieri am primit o provocare / leapşă din partea Elizei, iar astăzi mi-am făcut oleacă de timp pentru a-i răspunde. Am acceptat-o deoarece am vrut să împărtăşesc câteva din lucrurile care pe mine mă bucură.
Aşadar, acestea sunt următoarele:

1. Când întâlnesc persoane cu care am pasiuni sau lucruri în comun, şi e un punct de pornire pentru a ne înţelege bine;
2. Să petrec timp cu prietenii mei, cu care nu mă văd aşa des. E un sentiment fain să recuperezi în câteva ore, câteva luni :) ;
3. Când Winamp-ul pus pe shuffle alege (aleator) o piesă corespunzătoare stării în care mă aflu. Atunci simt că lucrează pentru mine :P ;
4. Să citesc o carte bună, din care am ce învăţa şi ulterior aplic în viaţa reală;
5. Cele 3 (chiar 4) luni de vară, în care simt că pot face mai multe lucruri în decursul unei zile. Dacă ar fi după mine, aş vrea să fie vară non-stop :P ;
6. Când echipele mele favorite de fotbal câştigă meciuri importante. Îmi place fotbalul, atât să joc cât şi să privesc în acţiune marii maeştrii ai acestui sport;
7. Când persoane cu aceleaşi preocupări sau interese ca şi ale mele sunt deschise pentru colaborări;
8. Nopţile de vară, când afară este mai răcoare şi mă întorc acasă din oraş :) ;
9. Marea. În 23 de ani de existenţă am fost pe litoral (da, pe al nostru, cel înfloritor :p) de vreo 15 ori şi niciodată nu m-am plictisit, indiferent de persoanele cu care am fost acolo. Şi acum îmi aduc aminte de vara trecută, când am petrecut aproape 10 zile bestiale la mare :) ;
10. Când persoane pe care le ajut, spun un "Mulţumesc" din suflet şi nu de formă. Se vede pe ei când fac acest lucru.

N-am menţionat aici că mă bucur când îmi este citit blogul, sau primesc impresii pozitive despre articole (like-uri), deoarece din punctul meu de vedere, relaţiile din viaţa reală contează mai mult decât cele din spaţiul virtual :) .

Dau leapşa mai departe Andrei, Giorgianei (care cred că e şi ea stresată cu licenţa), lui Ady, şi vărului meu, Andrei, despre care chiar aş vrea să ştiu ce îl bucură / face pe el fericit în viaţa de zi cu zi.

Pe curând!

Reacţii: 

Comments posted (0)

Trimiteţi un comentariu

scripts